Just walk…

…Imi place drumul. Sa merit undita si sa invat sa pescuiesc. Nu sa am toti pestisorii in plasa, care mai de care mai colorati si vorbareti…,,Si eu iti voi indeplini cele 3 dorinte,,…Nu. Drumul catre ceea ce iti doresti e incununat de succes dar si esecuri, pe care ti le asumi, in masura in care le preconizai sau nu. Perseverenta e latura cerebrala a omului. Te determina sa supravietuiesti si sa atingi nivelul spre care tinzi. M-au fascinat lucrurile simple caci din ele au luat nastere cele complexe, punandu-mi intrebarea ,,De ce oare nu am meritat acel lucru,,. Pentru ca nu era pentru mine, nu-mi era destinat. As fi stagnat si m-as fi privit cu acea nepasare, asumandu-mi situatia mediocra. Ce se intampla atunci cand te zbati pentru ceva si primesti mult mai mult de la viata? Ramai frapat. Iti pare imposibil. Culegi roadele muncii tale, indiferent de gradul ei de dificultate sau ceea ce implica. Poate ca nu meriti, poate ca iti pierzi constiinta situatiei si ai impresia ca totul ti se cuvine, asta nu si daca iti stii valoarea si traiesti ancorat de esentialitatea propriei tale fiinte.

Am abordat subiectul acesta, pentru ca stiu ca multe fiinte trec prin fluctuatii de concepte, derivate din dorinta de a abcede catre punctul culminant, intr-un timp cat mai rapid. Sunt prinse in capcana denumita ,,timp,, incep si se lupta inutil cu morile de vant, isi pierd directia scopului initial si se angreneaza in situatii inutile. Oare de ce? Din dorinta de a bifa cat mai rapid etape, crezand ca pana acum si-au irosit viata iar clepsidra zilelor, lunilor, anilor nu asteapta, ci din contra…se revarsa intr-un ritm alert.

Am fost si sunt adepta calitatii si nu a cantitatii. Putin si bun. Mai uman mi se pare sa traiesc frumos si putin, decat mult si prost. Viata capata fel si fel de forme, de intorsaturi. te reintalnesti cu oameni dragi sau oameni cu care ai rupt legatura intr-o maniera nu tocmai politicoasa. Cu cei care te-au facut sa pari minuscul, nestiind ca de fapt ei insisi s-au injosit, cu cei care te-au propulsat, ti-au intins acea undita, ca tu insuti sa inveti sa pescuiesti, cu propria tactica, viziune, metoda. Cu cei pe care i-ai iubit dar te-au dezamagit, i-ai iertat si ai continuat sa le aloci un zambet. Cei care iti puteau fi alaturi dar au ales sa plece. Trebuie sa le multumesti. Datorita lor continui sa mergi, uneori cu ochii inchisi, alteori cu ochii semi-deschisi, simtind si vibratia interioara dar si particulele de pe retina, care tot danseaza in vazul luminii…si de ce nu…cu ochii larg deschisi, imbratisand tot ce privirea ta poate surprinde, sau mai bine scris, tot ce fiinta ta poate capta, energia si dorinta de a trai frumos si demn.

Dan Puric, in cartea sa ,,Fii demn,, a descris cum demnitatea tine de sinele fiecaruia si este o comoara incomensurabila, mai ceva decat iubirea, iertarea sau alte sentimente care innobileaza fiinta umana. In orice situatie sa fii demn. Sa te privesti in oglinda si sa fii mandru de ceea ce vezi, sa ai un background curat, sa privesti dincolo de cearcane, sa zambesti si sa ai in tine inradacinata, credinta ca nu esti al nimanui, apartii unui univers. Univers, de care nu e cazul sa-ti fie frica. Putini oameni constientizeaza unde si cui apartin, mai ales cine si ce sunt. Daca merita ce li se intampla, daca stiu ce vor de la viata, daca se vor schimba si mai ales daca au dorinta si motivul pentru o schimbare, daca se merita. Toti ne punem intrebarile acestea, ne dorim raspunsuri plauzibile, care sa se integreze perfect in rationamentul nostru logic. Cat de ingenuu este insa acest ansamblu de intrebari, framantari…cand de fapt acesta este si scopul pentru care misunam ca niste mici robotei in aceasta viata…ca sa descoperim misterul, ca sa ne dam seama de ce suntem aici, acum iar maine pasii ne sunt indreptati catre alta provocare.

Sa avem multumirea in noi insine si sa stim sa multumim din tot sufletul celor care ne-au sustinut, fac asta si o vor face in continuare. Sa ne multumim noua ca suntem cel mai solid stalp al propriei structuri. Vrem, putem, reusim.Pentru ca multumirea inseamna o particica din demnitate, ne confera o mantie de bunatate, pe care o oglindim in cei asemeni noi, alaturi de temerile, confuziile, incertitudinile lor. Ii ajutam si ne ajutam. Exista o conexiunea intre noi oamenii, un cordon ombilical invizibil, care ne uneste si la intervale de timp ne conecteaza, special pentru a fi acolo unde trebuie, la timpul si momentul potrivit. Multumesc !

Tot ce sunt…este ceea ce am descoperit si voi descoperi …pentru ca dincolo de prea multe cuvinte, in genere se afla gandul, izvodit in povestea ce o scriu day by day…

Advertisements