Puterea de a fi…

 

 

Mircea  Cartarescu:  ,,Un scriitor de mana intaia dintr-o lume apartinand lumii a treia este egal cu un scriitor de mana a treia intr-o lume de mana intaia,,…

 

Orice idee in sine este fara vlaga. Omul o insufleteste cu nebunia si ingeniozitatea sa, o insereaza in timp si spatiu si o utilizeaza pentru a se lega de resorturi.

Refuz sa privesc lucrurile in alb si negru. Fiecare avem ranile noastre. Nu e necesar sa le acceptam. Dar  tine de principiul bunului simt sa le respectam. Un cuvant inglobeaza alte mii de farame . Suntem ca peninsulele. Apropiati, ne conectam, desi avem forme diferite. Multi cred ca asta inseamna sa fim frati. Ce nu stim insa, este ca in viata adesea, suntem victimele aceluiasi opresor. Vedem in anumite persoane imaginea opresorului din trecut, a celui ce a contribuit la formarea sablonului tipologic. Alt scenariu, dar la baza cu acelasi background.Deci, suntem intr-o aparenta concurenta, dar cu cine? Cu altii sau cu noi insine?

Curajul nu numai de a ne critica pe noi insine si pe ceilalti, dar si curajul de al critica pe Dumnezeu, este punctul culminant . Pentru ca fiecare are o formula pentru mantuirea personala, fiecare striga, dar numai el se aude sau este auzit si de altii dar nu este inteles. Este o chestiune ce tine de propria optica. Alegi ce crezi ca te caracterizeaza.Judeci sau nu. N-ai acest drept, totusi inconstient, te folosesti de el. Intr-o complexitate de relatii se pot naste controverse. Te atrag. Iti pun mintea la contributie. Apreciezi  uneori ce iti displace. Contrastezi cu imboldurile de a detine puterea. Vrei sa ai o paleta coloristica bogata, pentru a imbina, dar esti capabil sa obtii un rezultat acceptabil?! Gandesti visceral, nu ai trepte pe care sa le calci pas cu pas. E o scara rulanta care te plimba prin viata, fara insa sa poti face un pas lateral, in spate sau in fata, caci ele sunt intr-o continua miscare. Te plimbi. Atat. Nimic mai mult. Vezi dar nu poti atinge. Vrei, insa nu poti abcede.Suspini insa nu poti simti. Aici nu e vorba ca eu scriu, rad, ma dezvolt sau tu esti uimit, relaxat etc. E vorba despre convietuirea noastra, a tuturor. Am crescut in mijlocul unui ocean de carti, dar cu toate astea, tentatia a fost mica sa rasfoiesc macar cateva pagini. De unde sa stiu ca o carte este precum un peisaj, un rau, un glas…spre exemplu.

Viata noastra se joaca pe o carte, imi aduc aminte de un filozof danez…care se exprima in felul urmator ,,am scris lucruri la care cred, ca pana si pietrele ar fi plans,,. Cu alte cuvinte, ne dam sufletul pentru tot ce facem, si constatam ca asta nu schimba lumea la un nivel semnificativ. Omenirea se imparte in 2 specii, urmasii lui Cain si urmasii lui Abel. Am auzit si citit fel si fel  de filozofii. Cum ca ar fi o blasfemia acest concept. Raman la parerea ca unii oameni nu pot fi mantuiti, pentru ca nu merita, nu pot, nu are rost. Minunile exista dar nu tine doar de noi, oamenii, infaptuirea lor. Spre exemplu, in dimensiunea actuala a lumii, literatura nu poate face minuni. Citim un roman si ne imaginam ca noi ne regasim acolo. Asta extinde evident limitele individului. Nu ne vom schimba, desi am citit acel roman, vom redeveni ce suntem de fapt, insa vom fi mai deschisi si curiosi in legatura cu alte meleaguri, perspective, iar datorita acestui fapt am deveni mai nobili, cu cativa milimetrii mai buni, in adevaratul sens al cuvantului.

 Cum putem iesi pe scena ampla a lumii? Cu ce privire si valoare intrinseca ne-am  tine pledoaria… ? Ce inseamna ,,scena vietii,,? Scrie, intreprinde ce iti place. Chiar conteaza lumea? Poate maine vei fii mai bun, poate altul scrie mai bine, e mai aratos, evoluat. Dar ce are importanta mai mult, atunci cand iti focusezi atentia pe ceea ce iti place…esti tu…sau raportarea la mastile umane inselatoare?  Nu te gandi daca esti mai bun decat x sau mai impresionant decat y. Concentreaza-te pe simplitate.

Advertisements